Acum doua seri am fost la o lansare de carte (nu pentru ca n-aveam altceva mai bun de facut, ci pentru ca a trebuit), de fapt, doua carti despre preoti ortodocsi care au facut inchisoare pe vremea comunistilor. Carti scrise si prezentate de niste calugari. Si, a nu stiu cata oara, am constatat ca imaginea calugarilor ortodocsi, in hainele alea negre, pe mine una ma deprima. Ma rog, e mult spus deprima. In orice caz, imi da o senzatie ciudata, de respingere, in niciun caz nu imi transmite asa-zisa liniste pe care o figura din asta ar trebui sa ti-o dea… Pe de alta parte, l-am admirat pe unul dintre ei, pentru ca a avut curajul sa iasa din rand, ca sa zic asa, si sa vorbeasca despre legionari altfel. Nu sa-i puna la zid, nu sa-i ridice in slavi, pur si simplu sa vorbeasca deschis. Ce-i drept, era un foarte bun orator si stapanea foarte bine cuvintele. De-a lungul timpului, am observat talent oratoric la multi calugari. Si la unii preoti, numai ca astia sunt ceva mai rigizi, se desprind mai greu de citatele din Biblie. In schimb, calugarii vorbesc mult mai liber si mai usor. Cel putin asa mi s-a parut mie…
Ma intreb in ce masura omenirea mai are nevoie de Biserica. Da, de ea ca institutie. Cati mai au nevoie de credinta ca sa mearga inainte? Si cati au curaj sa recunoasca, indiferent de auditoriu, in caz ca o considera inutila. Eh, e un subiect de discutie generos. Si delicat, pentru ca un lucru e sigur: oamenilor inca le e teama de stigmatizare.

In alta ordine de idei, am refuzat o delegatie de doua zile la sarbi. Pur si simplu am zis NU. Eh, am imbatranit si io, chiar n-aveam chef, n-au decat sa maraie…
Atata muzica… nici nu stiu cu ce sa incep, le-as asculta pe toate deodata.
Si ma chinuie o migrena.
Si am uitat sa iau cd-uri.
Si mi-e pofta de capsuni.
Si maine o sa fie o zi luuuunga.
Si as vrea sa dorm vreo trei zile fara oprire.