Am stat cateva minute in fata geamului deschis, in ciuda frigului, si am incercat sa tai cu privirea noaptea rece si indiferenta. Conturul regulat al cladirilor gri de peste zi, umbra unor felinare slabe, geamuri luminate ici-colo, un cer fara stele... Urate sunt noptile de iarna. Poate cand o veni zapada o fi altfel.
Nu gasesc songul potrivit pentru seara asta.
Am mai gasit o explicatie pentru randurile astea risipite aici. De fapt, singura valabila. Dorinta de a fi gasite, acul in carul cu fan, sufletele care se aseamana… close but distant. Da, singurul lucru pe care stiu sa il sper. Restul sperantelor e doar un exercitiu pe care niciodata n-am reusit sa il invat.
Cand iti ghemuiesti tristetile in spatele cuvintelor se cheama ca ai renuntat? Nu… faci doar o pauza, inveti sa mergi din nou. Si iti spui ca nu o sa mai cedezi niciodata tentatiei pentru pocher sentimental. Desi stii bine ca e o minciuna. Dar o spui, ai nevoie sa o spui.
Am gasit songul.
...slowly...
Azi am intrat intr-un supermarket sa iau banalitatile obisnuite si m-am trezit ratacind printre globuri. Sclipiri, culori, reflexii. Veselie zgomotoasa. A mea e mai discreta. Nu cautam ceva anume, nici n-am luat nimic. Poate daca ma converteam in copil…
In 12 noiembrie anul trecut ziceam: Tentatia diminetii de azi, sa fug si sa nu ma mai intorc. Ciudat sau nu, am impresia ca nu sunt prea departe de senzatia din ziua aia. Doar ca e la un an distanta.
Ce frumos miros portocalele… Iarna. Vara imi sunt indiferente.