Vineri am fost de serviciu, adica a trebuit sa stau in redactie pana s-a terminat tot, sa vad toate paginile etc etc etc. Asa ca undeva inainte de unspe’ am pornit spre casa. Au vrut sa imi dea o masina, dar aveam chef sa fac cativa pasi, sa ma misc liber si fara graba, sa nu mai percep limitele unui spatiu inchis. Asa ca am zis pas si am luat-o pe jos, stau la cin’spe minute de job. Desi era vineri seara, in centru liniste, strazi luminate difuz, trecatori nu prea multi… Brusc, am realizat ca nu mai trebuie sa ma grabesc, ca telefonul nu o sa mai sune din jumate-n jumate de ora, ca am in fata o zi si doua nopti libere, numai ale mele.
Am incetinit, m-am uitat in jur, simteam nevoia de lume, de spatiu, de strazi mari si late, luminate cu adevarat. Nu-mi place orasul asta adormit inainte de vreme, fara culoare, intepenit undeva intr-un timp indepartat. Ce vrei sa faci? m-am intrebat. Corect era sa ma intreb ce pot sa fac.
Am intrat sa inchiriez niste filme. Mai era un tip care cauta alene pe rafturi. Nu stiam ce vreau, iar la noutati cam sufla vantul, semn ca deja trecusera altii pe acolo, unii care stiau din timp ce vor… Am luat doua, unul l-am vazut abia mai devreme (Lost in Translation).
Inapoi pe strazile gri, sub cerul incarcat cu norii care ieri dimineata au adus zapada. Mi-era foame, ma durea capul, inca mi se invarteau in minte unele fraze scrise peste zi, franturi de discutii mai mult sau mai putin stupide. Eram prea obosita si stiam ca n-o sa pot dormi din cauza asta. Am trecut pe langa o cafenea sau crasma, nici nu stiu cum sa ii zic. Cred ca ziua e cafenea, iar noaptea crasma, naiba stie, nici nu conteaza. Avea geamuri mari la strada, niste mese libere, asa ca am intrat. Muzica galagioasa, lume destula (de asta sunt strazile pustii, mi-am zis), fum, voci de toate felurile. Pentru cafea era prea tarziu, mai ales ca nu eram sigura ca vreau sa ma uit la vreun film in noaptea aia. Ce vroiam era sa reusesc sa dorm. Sucurile nu ma atrag, in general, so… in cele din urma, am luat un gin. Beau rar si putin, dar atunci chiar mi-era pofta de ginul ala. Mi-am rotit privirea prin bar, doar eu eram singura la masa. Dar are si un avantaj chestia asta, nu te intreaba nimeni din cinci in cinci minute: la ce te gandesti? Stupida intrebare. Se uitau cativa intrebator, masa mea era o oaza de liniste in multimea agitata din jur. Mie mi-era bine, nu eram obligata sa fac conversatie, nu trebuia sa zambesc politicos nimanui, aveam nevoie de un moment din asta de respiro. As fi putut sa o sun pe A, dar uneori vorbeste prea mult, prea zgomotos, ma oboseste… In clipa aia chiar n-aveam nevoie de companie. Masa mea era langa geam, dar ce folos, vedeam doar o straduta slab luminata, baltile de pe carosabil si o cladire in renovare, peste drum. Halal perspectiva.
Paharul cu gin avea pai. Ma enerveaza chestia asta cu paiul la bauturi. Unele nu au farmec baute asa. Sunt lichide la care e placut sa le simti gustul pe buze, sa iti patrunda usor in simturi, nu sa te trezesti cu ele direct pe fundul gatului. Pretinsa obsesie pentru igiena. La fel si cu unele cafele, asa-zisele specialitati. Tragi din paiul ala si, brusc, lichidul fierbinte iti ajunge in gat. Unde mai e placerea? Am lasat paiul la o parte, n-aveau decat sa ma considere o ignoranta.
Un tip de la masa din fata mea isi plimba privirea spre mine. Genul care se crede irezistibil, prea plin de el, le explica celorlalti ceva cu gesturi largi, teatrale. Iar eu ma intrebam, a nu stiu cata oara, ce naiba caut in orasul asta cu care nu reusesc deloc sa ajung pe aceeasi lungime de unda… Mi-am terminat ginul si am plecat. Dupa cum am prevazut, am adormit greu.

Mai devreme, cand ma uitam la film, mi-am dat seama ca vreau alte casti. Din alea meseriase, da’ nu stiu sa le aleg, nu ma pricep la chestii tehnice. Daca ascult la ele, pot sa zic da, asta vreau. Dar daca doar le vad, nu le pot identifica. Stiu, suna ca dracu’ ce spun. Si am realizat de ce imi plac, totusi, filmele altfel decat la tv. E vorba de sunet, se aude altfel. Da, iar sunetul…
Uf, cat am batut campii.