Prima cafea, iar sunt matinală şi nu e nevoie. Dimineţile mele excelează prin lipsă de somn. Da, cred că n-am mai dormit cum trebuie de când am plecat din Portugalia... Nu reuşesc să-mi învăţ organismul anumite reguli. Oare cum erau dimineţile mele pe vremea când nu beam cafea? Nu-mi amintesc, era cu mult timp în urmă.
Încă nu pot digera ştiri, totuşi, mai ales că abundă de titluri cretine. Şi mi-e dor, foarte dor. De Portugalia, de orăşelul ăla, de liniştea de acolo, de lumină, de ocean. Ştii cum e când încerci din răsputeri să nu te mai gândeşti la ceva şi nu reuşeşti?
Yahoo zice că sunt 10 grade deja. Cu soare.
M-am trezit încercând să pun cap la cap nişte lucruri care mi se învârt haotic prin minte de ieri. Nu neaparat am reuşit. Încă. E ca un carusel.
Reciteam ceva scris cândva şi am rămas cu ochii aţintiţi într-o imaginară oglindă în care se derula o poveste. De ce când priveşti în trecut sau îţi închipui ceva nu-ţi vine să clipeşti?
Un gând stă lipit de geam. Nu ştiu al cui e. Poate a evadat dintre ale mele.
Mă gândeam mai devreme... oare cum ar fi dacă oamenii ar putea vedea ce se ascunde în spatele tăcerilor? Uneori s-ar speria, pentru că gândurile nespuse sunt cea mai pură formă de sinceritate.
Cafeaua e un pic prea dulce. Ziua clipeşte senin la geamul din stânga mea şi încerc să ordonez ce am de făcut.
Gata, mi-am odihnit cuvintele, mă duc să scotocesc în buzunarele zilei de azi.
Un comentariu:
Ar fi sinistru sa deslusesti gandurile nespuse. De altfel as zice ca gandurile coabiteaza intr-un spatiu restrans, asa cum grobianismele de tot felul coabiteaza intr-un bloc de locuinte despartite de 25 de centimetri de perete. Suntem practic tot timpul foarte aproape de situatii imunde (gandite sau faptuite). Nu cred ca vreau sa le stiu.
Trimiteți un comentariu