luni, 13 aprilie 2009

Istoria lui Mayta

Despre Istoria lui Mayta, a lui Llosa, n-am ştiut nimic până recent, când B mi-a făcut-o cadou. Lectura ei m-a obosit un pic, trebuie să recunosc, nu din cauza stilului, ci din cauza imaginii mizerabile a unui Peru sarac şi bântuit de pretinşi revoluţionari. Am încercat să aflu câte ceva despre ceea ce stă în spatele cărţii şi înţeleg că e o îmbinare de real cu imaginar, însă partea de real e foarte bine documentată. O recomand mai ales celor care nu au o idee reală despre cât rău a făcut marxismul şi falsa revoluţie din Cuba, pe care mulţi sud-americani au luat-o drept model. Mă întreb câţi dintre teribiliştii din România, care umblă cu Ghevara pe piept sau pe spate, au habar cine a fost ăla cu adevărat.
Pe de altă parte, mă tot minunez de câtă mizerie (ştiu, mă repet) e prin ţările din America de Sud şi mă întreb (mai mult sau mai puţin retoric) dacă e chiar imposibil de schimbat ceva acolo. În fine, cartea îţi dă destule subiecte de meditaţie, merită căutată.

6 comentarii:

nicdan spunea...

De la Cartea romaneasca. Am ramas la fel de placut surprins cand am vazut acum cativa ani, editiile noi din Biblioteca pentru toti.
Ai terminat cumva cartea asta in intervalul 11 aprilie-azi? ca pe 11 aprilie ai mai recenzat o carte!

Dorina spunea...

Asta am terminat-o azi dimineata, dar am inceput-o inaintea "ariciului", dupa care am facut o pauza de ea. Imi dadea o stare nu tocmai placuta, dar pana la urma i-am dat de cap.

Totusi, o sa scriu si despre unele carti pe care le-am citit cu luni in urma, dar atunci nu aveam timp sa dau prea des pe aici. Acum am timp destul. Adica in urmatoarea luna sper sa fac ceva util cu el, m-am provocat singura la ceva si am la dispozitie doar O LUNA... Wish me luck! Da' daca dau gres nu o sa spun...

nicdan spunea...

Sa faci ceva util cu CE? Ca eu nu m-am prea prins! :P. Orice ar fi (dr astep sa aflu) eu iti doresc tot luck-ul!

Dorina spunea...

Sa fac ceva util cu timpul meu.

nicdan spunea...

Ok. Pot intelege asta. Dar nu inteleg de ce ai termen DOAR o luna. Un termen mai realist ar fi.........O VIATA!
Imi asum riscul pronosticului, dar as zice ca ai cam 24-25 de ani

Dorina spunea...

O luna pt ca e vorba despre un concurs la care as vrea sa particip.

Varsta... esti departe de adevar. :)

Foileton (V)