Inocenţă

În curtea de la ţară, la umbră, sub vie. El citeşte un roman poliţist. Eu savurez liniştea. De la stradă:

- Doamnăăă, ne daţi nişte apă?

O ţigancă tânără, cu fuste înflorate şi cu nelipsitul puradel prins de ele. Apă? O cană, o găleată, o sticlă? Se lămureşte mama cu ea şi vine să ia cu o găleată de la robinetul din curte. Privirea îi tot fuge nedumerită spre el. Apoi, direct:

- Sînteţi pocăiţi?

- Pocăiţi? Nuu, de ce?

- Poi atunci de ce citeşte?

Arată înciudată spre el şi spre carte. Nu mă pot abţine şi izbucnesc în râs.

- Numai pocăiţii citesc?

- Nu-i biblia?

- Nuuuu, e o carte de poveşti.

- Aaaaa, am crezut că din biblie citeşte.

Parcă nu e chiar convinsă, tot nu înţelege. Iar râd cu poftă. Vorbeşte cu puradelul ceva în limba lor, mulţumeşte şi pleacă spre maşina parcată mai încolo. Cândva umblau în căruţe cu coviltir şi cumpăram de la ei baloane. Acum s-au modernizat, au maşini.