joi, 16 iulie 2009

Bersuit Vergarabat

Pe Bersuit i-am descoperit întâmplător, pe vremea când în România încă se putea asculta Pandora. Am dat peste La Bolsa, după care m-am apucat să sap pe net. Aşa am aflat că sunt ceea ce eu numesc nişte frumoşi nebuni. Sunt din Argentina (ştiu, mulţi vor strâmba din nas, e problema lor) şi sunt cunoscuţi drept excentrici, pentru că obişnuiesc să concerteze în pijamale de spital. După cum zic ei, în onoarea celui mai mare spital psihiatric din Buenos Aires. Gurile rele spun că solistul, Gustavo Cordera, chiar şi-ar fi petrecut ceva vreme printr-un astfel de spital. O fi drept, n-o fi drept, poate e de vină doar faptul că omul e original şi nu pare atras de turme, nu ştiu, cert e că îmi place de el şi trupa lui. Într-atât încât am aşteptat aproape trei luni să-mi vină de la Amazon un cd al lor (Hijos del Culo). Nici nu mai credeam că îl primesc. Până acum vreun an, mai erau pe youtube nişte videoclipuri simpatice cu ei, unele din concerte, unde se vedeau bine faimoasele lor pijamale, dar nu prea mai sunt. Well, cei care nu stau prea bine la capitolul simţul umorului, nu-i vor agrea, oricum.
E bine să înţelegi un pic de spaniolă, pentru că multe din versurile lor sunt foarte... să zicem simpatice.
El Baile de la Gambeta - cu Maradona pe scenă, doar e vorba de o trupă din Argentina.

5 comentarii:

giulia spunea...

asta mai zic ritm, acum întelegi de ce de fapt nu as fi putut sa ramân în Italia. Eu sunt o fire solara. aici l-am descoperit si pe Juanes, Buika,Antonio Camorra, Alejandro Sanz. Poate îti va placea careva.

În Argentina se vorbeste o spaniola mult mai dulce.

Dorina spunea...

Imi place spaniola din Argentina. Iar la astia imi plac versurile si faptul ca sunt un pic rebeli. :)

Mi-ar placea sa vad Buenos Aires.

giulia spunea...

câte locuri nu mi-ar placea sa vad!?

giulia spunea...

am aflat ca te-ai prezentat la un concurs cu un roman. deci flerul meu nu m-a înselat. eu stiu ca ai talent, cu perseverenta vei reusi.

nu am chef sa scriu astazi, pt ca m-am enervat pe rasistii de aici. Prostul nu-i prost daca nu e si fudul. asa se zice? si nu pot sa scriu pe blog despre asta.

nu ai scris nici un roman pâna acum?

Dorina spunea...

Rasisti poti intalni peste tot... De fapt, tot felul de extremisti, astia nu au granite, la fel ca si prostia.

Nu, n-am scris inca.

Foileton (V)