România pitorească. Şi etern neschimbată

Rasfoisem mai devreme cateva bloguri ale unora care scriu despre politica de la noi, in speta despre scrutinul de duminica. Ca doar asta e cel mai tare subiect actual. Dupa Elodia, desigur, care a devenit un soi de sport national. Ziceam de bloguri… toti au un limbaj elevat, scortos, povestesc despre valorile europene (sic!), despre cat e de important sau de enervant (chestie de perspectiva) uninominalul, dau sondaje, interpreteaza sondaje….

Dupa lectura catorva asa-zise analize din astea pretioase, ma intreb pentru cine naiba scriu oamenii astia. Oare ei si-au stabilit, vorba romanului, un target, sau scriu doar asa, de dragul de a-si admira discursul? De fiecare data cand citesc genul asta de… nu stiu cum sa le zic… nu, chiar nu stiu cum sa le zic, am impresia ca traim in Romanii paralele. Nu doua, mai multe. Exista Romania politicienilor de la varf, care fac legile, impart banii (inclusiv intre ei, ca doar cine-mparte parte-si face), vorbesc pompos de la tribune si injura printre dinti imediat ce intorc spatele auditoriului. Vine apoi o patura ceva mai discreta si subtire, cea a asa-zisilor tehnocrati, care sunt si adevaratii profesionisti. Urmeaza Romania politicienilor locali, pentru care snobismul si aroganta e deja o a doua natura. Astia isi inchipuie ca rostul lor pe lumea asta e sa taie panglici, sa li se ia interviuri in care sa vorbeasca despre orice altceva decat ar trebui, sa aiba un sofer care sa le care servieta, sa se lafaie in birouri decorate intr-un veritabil stil grandoman si sa aiba pe cat mai multi care fac sluj in fata lor. Printre toti astia exista o Romanie a trepadusilor, a celor care se chinuie sa isi faca un loc intre cei amintiti, care culeg resturile de la mesele lor. Vine apoi Romania oamenilor care isi vad de treaba, care se tin deoparte de toti astia de pana acum, o lume care nu neaparat mai spera la o schimbare, dar care merge inainte din inertie. Iar ultima, si cea mai numeroasa, e Romania rurala (si spun rurala nu neaparat prin localizare, ci prin mentalitate). Aici sunt cei care tin in viata OTV-ul si pe Elodia, cei care il admira pe Becali si il aplauda frenetic pe Vadim, lumea care isi face targuielile in hipermarket, cu bonuri de masa, cumparand cu un aer princiar ieftinele pulpe de pui, cei care urca in autobus prin fata si scutura firimiturile de pe fata de masa pe geam, aceiasi care te trateaza cu un neaos ba p’a ma-tii atunci cand le atragi atentia ca nu fac bine.

Distanta dintre Romania asta majoritara si Europa de care vorbesc cu emfaza bloggerii de care spuneam e foarte mare. Daca nemtii, de exemplu, nu inteleg cum e posibil sa nu le functioneze automatul de bilete din gara, ai nostri inca se intreaba de ce nu e bine ca mulgem vaca cu mana. Cam asta e distanta, metaforic vorbind. Si atunci ma intreb pentru cine scriu cei de care ziceam la inceput. Pentru ca nimeni nu vrea sa joace rolul de liant intre toate Romaniile alea pe care le-am pomenit si care continua sa alunece paralel.

Asta scriam în 24 noiembrie 2007 şi încă nu s-a schimbat nimic. Poate doar în rău. Am dezgropat textul pentru că m-a iritat o discuţie oarecum legată de asta, pe un alt blog. Şi, chiar dacă nu mai am suficientă energie ca să mai scriu despre astea sau să fac ceva în privinţa asta, încă mai sunt momente când unele lucruri şi unele mentalităţi mă irită.

Poate într-o zi o să îmi treacă şi o să cedez tentaţiei de a face un blog doar pentru aşa ceva. Sau poate că tentaţia de a pleca din ţară va învinge. Până una-alta, însă, îmi consum energia altfel. Ieri, de exemplu, am reuşit să ajung la Sighişoara, pun poze mai pe seară.