sâmbătă, 25 iulie 2009

De prin ziare



Dacă până acum câţiva ani dimineţile mele nu erau posibile fără cel puţin două -trei ziare în faţă, alături de cafea, fie acasă, fie la vreo cafenea, acum citesc rar presa, cel mai ades în diagonală şi doar virtual. În general, mă limitez să văd titlurile din Cotidianul şi de pe Hotnews, pentru că, oricum, ştirile sunt repetitive, rar vezi câte o sclipire, câte un altceva în vreun ziar. Şi, cam o dată pe lună, arunc un ochi, tot virtual, pe alte câteva ziare. Vorbesc de cele de la noi. Asta am făcut şi azi dimineaţă, trezită prea devreme, cu o cafea în faţă, în aşteptarea căldurii anunţate.

Din Cotidianul am reţinut interviul cu Iureş, deşi nu sunt de acord cu afirmaţia din titlu şi sunt prea multe lucruri despre maşini. Totuşi, pare să aibă un echilibru care mi-a plăcut. Şi am găsit ceva interesant pentru duminică.

Ce poţi face vara în Bucureşti - nişte idei din Gândul, deşi eu aş fi inversat articolul, în sensul că începeam cu teatrul din parc şi cu acel cinema de la MŢR. Tot aici am găsit un Vanghelie căruia, dincolo de propriu-i interes politic, îi dau dreptate: nu ştiu să fi văzut animal politic care să facă sluj mai bine decât Boc.

O prezentare a primei părţi din Che, în România Liberă, un film pe care vreau să îl văd. Nu pentru că sunt fan al lui Che, ci pentru că sunt curioasă cum e făcut filmul. Şi tot în RL e un articol (cred că e mai clar în orginal) despre faţa nevăzută a unor lucruri din mult lăudatul Occident. Pare mai dramatic decât este şi totul vine din faptul că în Germania e foarte greu să fii dat afară. Pentru că acolo legea e lege şi sindicatele sindicate. E cu două tăişuri, desigur, dar...
Şi m-am oprit din citit, pentru că altceva nu prea m-a convins. Peste tot acelaşi război surd dintre nesimţirea lui Băsescu şi interesul PSD, poze cretine cu inaugurări, Boc aplaudând şi tăieri de panglici. Asta cu inaugurările a devenit un soi de cult la noi, o imbecilitate pe care toţi politicienii o practică, fără să realizeze cât de penibili sunt. Îmi aduc aminte cum, anul trecut, primarul Timişoarei a ţinut să inaugureze noile autobuse pe care primăria a dat o căruţă de bani: a organizat un aşa-zis tur demonstrativ pentru presă, adică a scos pe un traseu un autobus din ăla nou, în care a poftit jurnaliştii, să le explice cum e cu aerul condiţionat, cu ecranele pe care scrie nu-ştiu-ce, cu scaunele, uşile şi ce naiba mai are un autobus în dotare. Dar asta n-a fost tot, partea frumoasă abia acum vine. La turul ăla a venit şi juma' de primărie, adică, pe lângă primar, un viceprimar (ăla cu care Ciuhandu se înţelege, desigur), şeful de la taxe şi impozite, şeful de la RATT, şeful de cabinet al primarului, purtătorul lui de vorbe, şeful de la drumuri, şeful de la spaţii verzi... şi încă unii, nici nu-i mai ţin minte. Şi, ca circul să fie complet, pe traseu s-a permis să urce şi unora care stăteau ca fraierii în staţii. Nu de alta, da' era an electoral.
În fine, am divagat un pic, ca să spun că n-o să înţeleg în vecii vecilor chestiile de genul ăsta.

Pentru azi: îngheţată, duşuri, lectură, film, cafea - mai pe seară. Că e căldură mare.

Niciun comentariu:

Foileton (V)