Pe Tomás Eloy Martínez îl ştiam deja din Cântăreţul de tango, aşa că nu am ezitat când am cumpărat Zborul reginei. Şi s-a dovedit că genul ăsta de încredere pe care i-am acordat-o, bazată mai mult pe un talent intuit, presupus că s-ar fi prelungit şi aici, nu mi-a înşelat aşteptările. Cu toate că, fiind vorba de încredere, poate că nu e tocmai potrivit să vorbesc despre aşteptări. Nu pentru că n-ar exista, ci pentru că sunt oarecum estompate, nerostite... În fine, vreau să spun că acest volum mi-a confirmat faptul că Eloy Martínez merită citit, iar Zborul reginei depăşeşte ceea ce găsisem în cartea anterioară.
Pornind de la o intrigă clasică, Tomás Eloy Martínez construieşte un irezistibil roman despre dorinţă, putere şi machism. Pe fundalul unei realităţi politice dominate de corupţia la vârf, neputinţa legii şi capriciile mai-marilor zilei, se ţese incitant o pasională poveste de dragoste între atotputernicul director al unui ziar din Buenos Aires şi protejata sa Reina Remis, o tânără jurnalistă talentată. Un periculos joc al obsesiilor în care se amestecă sexualitatea şi dominaţia dublează incursiunea în culisele politicii şi ale lumii jurnalistice. Evenimentele derulate într-un ritm alert, într-o logică repetitivă şi un accelerat delir erotic, compun o frescă al cărei final imprevizibil aduce descifrarea unei poveşti ce oglindeşte realitatea. - Asta este prezentarea editurii. Nu o să detaliez mai mult întâmplările din carte, firul roşu... O să spun doar că nu e chiar un delir erotic, accentul cade indirect pe asta, în prim plan sunt obsesiile, frustrările, sentimentele cele mai josnice chiar, toate îmbrăcate în haina protectoare a cinismului, care le şi justifică pe alocuri.
Dincolo de poveste în sine, este talentul cu care scriitorul ţese lumea personajelor lui şi felul gradat în care te introduce în labirintul care, în cele din urmă, va constitui întregul. Există şi un punct anume care mi-a plăcut foarte mult, o dezvăluire mai mult intuită până la un moment dat, dar care nu strică din plăcerea lecturii, ci te face să o continui, să vrei mai mult, să nu te poţi opri, la fel cum nu se poate opri grotescul personaj central.
Zborul reginei e genul de carte care, după ce o termini, te lasă pe gânduri preţ de o ţigară, cel puţin. Ieşi cu ea la geam sau pe balcon, seara, şi rămâi cu privirea căutând în întuneric, nu ceva nume, ci frânturi din oamenii pe care tocmai i-ai citit în carte, minunându-te, nu pentru prima oară, de faptul că suntem nişte animale atât de ciudate şi de complexe... Pentru că, dincolo de jocul puterii, de mecanismele care îmbracă aşa-zisa acţiune, e o carte despre slăbiciunea omenească, despre sentimente şi senzaţii împinse la extrem atunci când, dintr-un motiv sau altul, pierzi controlul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu