Aparenţe

Atent la Yolanda, nu remarcasem feţele care ne priveau de pe fâşiile de mătase. De aproape, au început să prindă contur. Erau fotografii din ziare chiliene, vechi de treizeci de ani, mărite la dimensiuni naturale şi imprimate pe mătase.

Feţele unor hoţi de buzunare.

Feţele unor ucigaşi.

Feţele unor terorişti şi luptători pentru libertate.

Feţele unor victime.

Feţele unor reclamanţi.

Feţele unor judecători.

Feţele unor pacienţi dintr-un centru pentru schizofrenici.

Feţele unor indigeni dintr-un trib dispărut.

- Multe dintre persoanele acestea au avut un lucru în comun: nu aparţineau societăţii care i-a fotografiat, fie cu scopul unui studiu antropologic, fie ca subiecţi ai urmăririi de către poliţie.

- Puteţi să apreciaţi caracterul unui om după fizionomia lui? m-a întrebat.

- Cred că da.

- Asta crede toată lumea. Haideţi să vedem.

Am început un joc. Yolanda arăta spre o fotografie, acoperind explicaţia cu punga.

- Acum, spuneţi-mi. Ce fel de persoană e aceasta?

- Un hoţ de buzunare?

A luat punga.

- Victima unui omor.
A alergat spre altă faţă.

- Dar... ea?

- Poliţistă?

- Poliţistă, aşa-i. Şi el?

- Judecător?

- Nu. Ucigaş. Ea?

- Luptătoare pentru libertate?

- Schizofrenică. El?

- Indian dintr-un trib dispărut?

- Aşa-i. Două din cinci. Asta însemană că vă înşelaţi în legătură cu jumătate din persoanele pe care le întâlniţi.

Perechea din partea cealaltă a încăperii, care ne urmărise până atunci, a început să joace acelaşi joc. Şi ei fuseseră convinşi că au să poată deosebi un ucigaş de un luptător pentru libertate, un general, un împuşcat în propriul pat, de un indian Yaghan care murise în urma unei banale răceli. Dar tocmai asta era provocarea artistului. Ne spunea: aşezaţi-i alături, iar schizofrenicul va prelua personalitatea judecătorului.

- Cu alte cuvinte, a spus Yolanda, nu ştim nimic despre nimeni.

(Nicholas Shakespeare, Coregrafia violenţei)