Falsa durere

- De fapt, de ce ne întristăm când anumite persoane se îndepărtează de noi?
- Eu am altă problemă: în situaţiile când e nevoie nu am suficientă răbdare. Mă arunc. Sar. Plonjez. Ştii visele alea în care cazi de la înălţime? Tu cum visezi căzătura? Eu nu am mai visat asta de mult timp, dar era un sentiment... Lord, îmi era frică. Pe de altă parte, mă vedeam căzând şi ştiam că nu pot face nimic în sensul ăsta. Aşa că încercam să mă relaxez. Când ajungeam jos, simţeam că sunt o foaie de hârtie (era singurul mod în care creierul îmi atenua căzătura) şi, totuşi, apărea un fel de ''durere'' la contactul cu solul. Şi nu, nu cădeam din pat. Stând întinsă, Dl Creier mi-a spus că mă doare o parte a corpului care nu are niciun motiv real să doară. Aşa e şi atunci când o persoană se îndepartează de tine. Doare ceva ce fizic nu are cum să doară. La urma urmei, suntem oameni. Ne place să fim aleşi. Dacă nu suntem aleşi, nu ne place. Poate sună ciudat, dar noi suntem programaţi să fim cei mai puternici dintre toţi şi lucrul ăsta nu se vede numai în raport cu alte specii, ci şi la nivelul propriei specii, în raportul dintre indivizi. Vrem atât de mult să fim noi cei aleşi şi nu ceilalţi pentru că simţim riscul de a fi eliminaţi, fie şi dacă am pierdut o singură bătălie. Stai liniştită. Uite, eu te-am ales. Acum să nu-mi ceri să mă şi mărit cu tine. Nu ne cunoaştem suficient, asta e tot.