Nu ştiu dacă s-au aliniat nişte planete anume, dacă şi-a întins criza tentaculele sau dacă, pur şi simplu, e unul din acele momente în care lumea e cu susul în jos, dar anul ăsta mă intersectez cu foarte multe veşti proaste. Şi nu neaparat mă privesc pe mine, dar mă întristează prin oamenii pe care îi afectează. Unii îmi sunt prieteni, alţii doar oameni...
Azi am mai aflat o veste din seria celor care te lasă inert pentru o clipă, o clipă în care ai vrea să spui ceva, acel ceva menit să îndepărteze durerea şi nu poţi, chiar nu poţi. După care te înfurii, îţi spui că e nedrept şi îţi vine să te aşezi într-un colţ şi să taci. Sau să plângi.
Niciodată n-am ştiut ce să spun în momente de genul ăsta. Ştiu doar să ascult. Şi să fiu acolo, dacă e nevoie. Dar nu să vorbesc. Uneori poate că nu e suficient. Iar distanţa nu ajută nici ea. Aşa că arunc un gând bun undeva, oriunde o fi nevoie de el. Şi las o voce să vorbească în locul meu.
2 comentarii:
oh da...
se spune cum că vorbele-s deşarte-n astfel de momente... asta-mi lipseşte şi mie şi-ncerc un sentiment de vinovăţie tocmai fiindcă-n astfel de clipe nu pot deşărta vorbele pentru-a alina suferinţă.
of.
Un gand bun alina durerea. :*
Trimiteți un comentariu