Nocturne

M-a vizitat o buburuză. :) Nu, nu i-am dat cafea, doar am schimbat câteva vorbe şi i-am arătat pe unde să o ia.

Vorbeam azi cu mama la telefon şi mi-a povestit de o nuntă din vecini, la care au venit deja oameni împrăştiaţi prin toată lumea. O familie numeroasă, cei din generaţia mea erau vreo 11 fraţi... După liceu s-au risipit pe unde au putut, de-a lungul anilor am tot aflat că x e în Franţa, y prin Italia, z prin Spania şamd. Iar acum, la nunta unei fete din altă generaţie, dar din aceeaşi familie, s-au reunit cu toţii. Inclusiv de prin America a venit unul dintre cei pe care îi ştiam şi cu care vara făceam schimb de cărţi. O familie săracă, oameni simpli, care au plecat foarte uşor prin alte locuri, în căutarea "rostului". Mereu mi s-a părut că au ceva de nomazi în ei. Şi totuşi au rămas o familie... Într-un fel, mereu i-am admirat pe cei care pot să facă asta. Pentru că nu e deloc uşor.
Mda, m-a impresionat, cumva. Mi-ar fi plăcut să-i revăd. Atâtea poveşti s-or fi adunat... Mi-e greu să explic foarte bine acum. În fond, e miezul nopţii şi nici măcar nu am o cafea lângă mine. Aşa că, gata, la somn (mrrrrr), e şi mâine o zi. Adică azi. Ce ţi-e şi cu convenţiile astea care împart timpul în zile, în nopţi, în... noapte bună, lume.