„În septembrie 1982, începeam al treilea an de stagiu, ca profesor de istorie, într-un sat din judeţul Călăraşi. Naveta (mergeam cu autobuzul, cu trenul şi cu bicicleta) părea un coşmar dintr-un roman şi, deseori, nu realizam realitatea decît prin modul în care ea concura cu ficţiunea macabră. Colegii şi prietenii îmi spuneau, însă, „nu mai e mult, îţi dai definitivatul şi apoi gata, eşti liber, îţi cauţi un post, ceri un transfer, ţi se deschide drumul în presă…”. Cuvîntul DEFINITIVAT îmi devenise, însă, insuportabil. Pentru că nu voiam, de fapt, să-mi dau DEFINITIVATUL într-un mod de existenţă care mi se părea subuman. Am renunţat, brusc, la cel de-al treilea an, salvator, m-am refugiat în casa părinţilor mei, de la Rădăuţi, şi am scris acest roman. Despre intelectualul încolţit de istorie. N-a fost chip să-l public, atunci, la Editura Albatros, unde îl depusesem. Apoi a venit exilul adevărat, în septembrie 1987.”
Aşa s-a născut primul roman al lui Matei Vişniec. Într-un fel oarecum vag, diluat, întâmplările din carte se petrec undeva în Nord (o toponomie care trimite, de fapt, la un loc mult mai exact: Valea Albă, Bălţi), înainte de începerea celui de-al doilea război mondial. Spun diluat pentru că, în realitate, cartea trimite la teroarea anilor de comunism, la individul îngrădit al acelor ani, care trebuie să-şi caute libertatea într-o altă realitate, una paralelă cu cea imediată. O societate absurdă, un mecanism de viaţă aberant, care dictează dialogurile, trasează personajele şi impune atmosfera de film în film.
4 comentarii:
stii, pe atunci scria poezii; eram in liceu cind am citit Înţeleptul la ora de ceai, mi-a placut...dar nu stiu daca vreau sa citesc romanul acesta, pentru ca pur si simplu ''atmosfera'' acelui timp nu mai imi place, e ca si cum e vorba de un ''timp'' care s-a desprins, rupt, firesc si definitiv, iar din el mai pastez doar fragmentele bune...ma rog...incerc
Da, dar nu e un roman tipic despre perioada aia. Zic tipic gandindu-ma la alte carti pe tema asta... E altceva, are ironie, are umor, unul discret, elegant, nu zornaitor. Eu zic sa incerci. :)
Timpul ala nu s-a desprins de tot, nu inca. Va mai dura... Nu poti scapa in 20 de ani de ceva ce s-a lipit de tine in 50, 60 sau cati or fi fost. Stii, e ca la femeile alea care s-au ingrasat in decurs de 5-6 ani si vor sa slabeasca in 3 luni. Si nu se poate, evident. Ma rog, e o comparatie usor cretina, dar...
mai rau adina...de fapt nu va mai putea slabi niciodata..:) Dar, e adevarat, va constientiza adanc anii in care s-a ingrasat fara sa-i pese...
:)
de curand mi-am intregit visnieciada mentala cu "occident expres"; merita asa cum merita orice scriere de-a sa
Nu e chiar asa. Se poate, dar la fel de lent. :)
Eu vreau sa iau si celalalt roman al lui, Sindromul de panica in Orasul Luminilor.
Trimiteți un comentariu