Seara, toate oraşele par mai prietenoase. Griul e mascat de luminile încă timide de la geamuri, cerul tinde să pară mai aproape, farurile maşinilor aduc şi ele o falsă intimitate pentru trecătorii mai puţin năvalnici ca cei de peste zi, privirile îşi permit vesele ocheade spre vitrinele colorate, paşii încetinesc leneş...
Ieri mergeam agale şi m-am trezit fredonînd I’m singing in the rain..., o pornire în contrast cu starea în care eram. Şi mi-am controlat pofta de a schiţa cîţiva paşi de dans. Oamenilor li se pare deja normal să vadă pe cineva vorbind singur pe stradă dar, cu siguranţă, te iau drept nebun dacă dansezi.
E bine ca tristeţile să alterneze cu veselia? Pe nepregătite? Poate că da. Se obţine un echilibru. Cred...
M-am oprit pe o bancă şi, preţ de cîteva duzini de gînduri, am privit lumea. Aş fi vrut o cafea, dar în jur nu erau decît cafenele care nu serveau 'to go'. Aş fi putut cere la pahar din ăla din plastic, dar însemna să fac conversaţie, să mă explic, să suport privirea superior-nejustificată a vreunui barman şi n-aveam chef; era un moment dintre alea în care, deşi eram în mijlocul oamenilor, nu îmi doream o mai mare apropiere de vreunul; mi-era suficient că sînt acolo.
(30 noiembrie 2006)
**
Ieri am fost prea bine dispusă ca să vorbesc despre ce am făcut. Am îmbinat obligaţiile cu plăcerea, aşa că am băut o cafea afară; am stresat trei mîţe – să fac şedinţă foto cu ele; am cîntat la orgă şi am imortalizat momentul (acordeonul a rămas pe data viitoare; poate imbrac şi costumul-vînător, să fie tacîm complet), am şi mîrîit ceva, deşi coardele mele vocale sînt în pauză de pe vremea cînd eram 'vocea a doua'; apoi am găsit cafeaua asta spaniolească, care, întîmplător, e foarte bună; ce a urmat... să zicem doar că îmi trebuie nişte căşti cu un cablu mai lung. Concluzia ar fi că e al naibii de reconfortant să ignori timpul, să arunci la gunoi visele absurde, laolaltă cu reticenţele, şi să te detaşezi (chiar şi doar pentru cîteva ore) de stereotipuri.
(26 noiembrie 2006)
**
Am vazut o parte din ceremonia de la Berlin, de la aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, prin care au fost puse bazele Comunitatii Economice Europene. A fost ca un fel de Oscar cu politicieni in loc de actori. Cat fast... La un moment dat, mi s-a parut ca madam Merkel, care era gazda, vorbea singura. O fi fost de la stres. In fond, nu e usor sa intampini atatia figuranti si sa le imparti amabilitati. Chiar ma intrebam ce schimb de impresii facea cu nevestele politicienilor, cand isi zambeau cu gura pana la urechi. Pe de alta parte, nu m-ar mira sa vorbeasca de una singura, in Germania am vazut multi din astia pe strada. Chiar foarte multi. Unii de-a dreptul nervosi, puneau patos in ce monologau. Iar ea are o figura de nemtoaica sadea. Ca sa nu mai spun ca are un prost gust la ales hainele... Ştiu, vorbesc prostii...
L-am prins si pe Basescu al nostru, cu nevasta-sa. Ea cam avea emotii, dar era draguta. In schimb, jumatatea lui Tony Blair avea un mers saltaret si cam sleampat. Mult mai distinsi si cu eleganta in atitudine mi s-au parut reprezentantii Spaniei.
Mda... sunt cam penibile manifestarile de genul asta.
(24 martie 2007)
**
Mergand ieri pe strada m-am uitat iar la multimea grabita in diverse directii. O lume trista, in esenta, prin monotonia gesturilor, o lume care e convinsa ca stie sa traiasca, dar care e prinsa in stereotipii. Niste sclavi cu iluzia ca sunt liberi. Da, daca s-ar reinventa sclavia, ar fi perfect pentru ei, nu i-ar mai speria timpul liber de care fug. Si-au facut o adevarata profesie din asta.
Azi sunt un arici. Si ma supara incheietura de la un sold. Afurisitul ala de accident...
(23 martie 2007)
**
Exista o limita clara intre dorinta si ratiune? Nu, nu vreau sa tin cont de ea, intreb doar.
(20 martie 2007)
**
Nu stiu cand am hotarit sa nu mai fug de singuratate. Poate cand mi-am dat seama ca a fi singur nu are nimic de-a face cu prezenta sau absenta fizica a cuiva de langa tine. A fi singur e o stare sau, uneori, doar o senzatie. Ca aceea de foame. Oamenii nu sunt fericiti neaparat ca sunt unii langa altii. Ei iubesc doar ideea de impreuna. Iar cand o materializeaza incep sa tanjeasca dupa altceva. Asta poate explica destramarea multor relatii. Adica nu doar asta, ci si asta. Nu stiu de ce incercam sa ne convingem ca e altfel... e mult mai usor daca accepti realitatea.
Am vazut cum e sa fii singur in doi, la fel si cum e sa fii singur cu tine. Prima cred ca e mai rea.
Atat de izolata ca acum cred ca n-am mai fost niciodata. Eu am ales, dar incep sa ma apropii de o limita a suportabilului.
Incerc sa-mi definesc starea din noaptea asta si nu reusesc. E un amestec ciudat de contraste, acel cinism cu suflet.
Nu stiu de ce, dar noaptea nu prea reusesc sa scriu chestii vesele. Nici macar ironia nu o gasesc azi. Cred ca stie ca e duminica. Adica a fost...
(18 martie 2007)
**
Prin mailul meu, azi. Doar tîmpenii. Well, cu mici excepţii.
- Pandora - Find Other Lila Downs Fans on Pandora
- MyJob.ro - Noi proceduri pentru reintregirea familiei in Italia (da, fără asta nu ştiu ce mă făceam şi e exact ce aştept de la myjob)
- European Parliament Bucarest - comunicat de presa
- Ministerul Sanatatii - MSP_VIROZE
- Difuzare - URGENT...
- MyJob.ro - Cele mai noi oferte de munca (aşa mai merge)
- Newsletter BankingNews - Chelului tichie de margaritar ii trebuie, iar CEC-ului internet banking si carduri (ăştia-s tîmpiţii cu titluri artistice)
- Wall-Street - Ucenicul lui Donald Trump vorbeste pentru Wall-Street (chhhhhh)
Mda, mă duc să... văd ce e pe afară.
(11 ianuarie 2007)
**
Cred că o să mai fac o vizită la vecinii-cîntăreţi, să le explic că, totuşi, Queen nu e cea mai cea trupă, că mult înaintea lor s-a cîntat muzică adevărată-care-muzică-adevărată-se-întîmplă-şi-mai-recent-dar-nu-ai-cum-s-o-găseşti-dacă-toată-ziua-bună-ziua-încerci-să-imiţi-pe-Queen-cu-un-sintetizator-şi-un-acordeon.
(9 ianuarie 2007)
Ieri mergeam agale şi m-am trezit fredonînd I’m singing in the rain..., o pornire în contrast cu starea în care eram. Şi mi-am controlat pofta de a schiţa cîţiva paşi de dans. Oamenilor li se pare deja normal să vadă pe cineva vorbind singur pe stradă dar, cu siguranţă, te iau drept nebun dacă dansezi.
E bine ca tristeţile să alterneze cu veselia? Pe nepregătite? Poate că da. Se obţine un echilibru. Cred...
M-am oprit pe o bancă şi, preţ de cîteva duzini de gînduri, am privit lumea. Aş fi vrut o cafea, dar în jur nu erau decît cafenele care nu serveau 'to go'. Aş fi putut cere la pahar din ăla din plastic, dar însemna să fac conversaţie, să mă explic, să suport privirea superior-nejustificată a vreunui barman şi n-aveam chef; era un moment dintre alea în care, deşi eram în mijlocul oamenilor, nu îmi doream o mai mare apropiere de vreunul; mi-era suficient că sînt acolo.
(30 noiembrie 2006)
**
Ieri am fost prea bine dispusă ca să vorbesc despre ce am făcut. Am îmbinat obligaţiile cu plăcerea, aşa că am băut o cafea afară; am stresat trei mîţe – să fac şedinţă foto cu ele; am cîntat la orgă şi am imortalizat momentul (acordeonul a rămas pe data viitoare; poate imbrac şi costumul-vînător, să fie tacîm complet), am şi mîrîit ceva, deşi coardele mele vocale sînt în pauză de pe vremea cînd eram 'vocea a doua'; apoi am găsit cafeaua asta spaniolească, care, întîmplător, e foarte bună; ce a urmat... să zicem doar că îmi trebuie nişte căşti cu un cablu mai lung. Concluzia ar fi că e al naibii de reconfortant să ignori timpul, să arunci la gunoi visele absurde, laolaltă cu reticenţele, şi să te detaşezi (chiar şi doar pentru cîteva ore) de stereotipuri.
(26 noiembrie 2006)
**
Am vazut o parte din ceremonia de la Berlin, de la aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, prin care au fost puse bazele Comunitatii Economice Europene. A fost ca un fel de Oscar cu politicieni in loc de actori. Cat fast... La un moment dat, mi s-a parut ca madam Merkel, care era gazda, vorbea singura. O fi fost de la stres. In fond, nu e usor sa intampini atatia figuranti si sa le imparti amabilitati. Chiar ma intrebam ce schimb de impresii facea cu nevestele politicienilor, cand isi zambeau cu gura pana la urechi. Pe de alta parte, nu m-ar mira sa vorbeasca de una singura, in Germania am vazut multi din astia pe strada. Chiar foarte multi. Unii de-a dreptul nervosi, puneau patos in ce monologau. Iar ea are o figura de nemtoaica sadea. Ca sa nu mai spun ca are un prost gust la ales hainele... Ştiu, vorbesc prostii...
L-am prins si pe Basescu al nostru, cu nevasta-sa. Ea cam avea emotii, dar era draguta. In schimb, jumatatea lui Tony Blair avea un mers saltaret si cam sleampat. Mult mai distinsi si cu eleganta in atitudine mi s-au parut reprezentantii Spaniei.
Mda... sunt cam penibile manifestarile de genul asta.
(24 martie 2007)
**
Mergand ieri pe strada m-am uitat iar la multimea grabita in diverse directii. O lume trista, in esenta, prin monotonia gesturilor, o lume care e convinsa ca stie sa traiasca, dar care e prinsa in stereotipii. Niste sclavi cu iluzia ca sunt liberi. Da, daca s-ar reinventa sclavia, ar fi perfect pentru ei, nu i-ar mai speria timpul liber de care fug. Si-au facut o adevarata profesie din asta.
Azi sunt un arici. Si ma supara incheietura de la un sold. Afurisitul ala de accident...
(23 martie 2007)
**
Exista o limita clara intre dorinta si ratiune? Nu, nu vreau sa tin cont de ea, intreb doar.
(20 martie 2007)
**
Nu stiu cand am hotarit sa nu mai fug de singuratate. Poate cand mi-am dat seama ca a fi singur nu are nimic de-a face cu prezenta sau absenta fizica a cuiva de langa tine. A fi singur e o stare sau, uneori, doar o senzatie. Ca aceea de foame. Oamenii nu sunt fericiti neaparat ca sunt unii langa altii. Ei iubesc doar ideea de impreuna. Iar cand o materializeaza incep sa tanjeasca dupa altceva. Asta poate explica destramarea multor relatii. Adica nu doar asta, ci si asta. Nu stiu de ce incercam sa ne convingem ca e altfel... e mult mai usor daca accepti realitatea.
Am vazut cum e sa fii singur in doi, la fel si cum e sa fii singur cu tine. Prima cred ca e mai rea.
Atat de izolata ca acum cred ca n-am mai fost niciodata. Eu am ales, dar incep sa ma apropii de o limita a suportabilului.
Incerc sa-mi definesc starea din noaptea asta si nu reusesc. E un amestec ciudat de contraste, acel cinism cu suflet.
Nu stiu de ce, dar noaptea nu prea reusesc sa scriu chestii vesele. Nici macar ironia nu o gasesc azi. Cred ca stie ca e duminica. Adica a fost...
(18 martie 2007)
**
Prin mailul meu, azi. Doar tîmpenii. Well, cu mici excepţii.
- Pandora - Find Other Lila Downs Fans on Pandora
- MyJob.ro - Noi proceduri pentru reintregirea familiei in Italia (da, fără asta nu ştiu ce mă făceam şi e exact ce aştept de la myjob)
- European Parliament Bucarest - comunicat de presa
- Ministerul Sanatatii - MSP_VIROZE
- Difuzare - URGENT...
- MyJob.ro - Cele mai noi oferte de munca (aşa mai merge)
- Newsletter BankingNews - Chelului tichie de margaritar ii trebuie, iar CEC-ului internet banking si carduri (ăştia-s tîmpiţii cu titluri artistice)
- Wall-Street - Ucenicul lui Donald Trump vorbeste pentru Wall-Street (chhhhhh)
Mda, mă duc să... văd ce e pe afară.
(11 ianuarie 2007)
**
Cred că o să mai fac o vizită la vecinii-cîntăreţi, să le explic că, totuşi, Queen nu e cea mai cea trupă, că mult înaintea lor s-a cîntat muzică adevărată-care-muzică-adevărată-se-întîmplă-şi-mai-recent-dar-nu-ai-cum-s-o-găseşti-dacă-toată-ziua-bună-ziua-încerci-să-imiţi-pe-Queen-cu-un-sintetizator-şi-un-acordeon.
(9 ianuarie 2007)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu