- Într-o dimineaţă (nu foarte) în metrou: din şase oameni de pe bancheta de vizavi, cinci butonau preocupaţi mobilele.
- La şosea ar fi foarte reconfortant fără maşini.
- Cu mici excepţii, culorile din ceramica românească nu prea sunt vii. Seamănă cu nehotărârea românească...
- Primăvara asta e un fel de unu' pe faţă, unu' pe dos.
- Terasele din centrul vechi sunt cea mai realistă oglindă: reflectă procentul mare de orientalism al Bucureştiului. Şi al bucureştenilor.
- Verdele de primăvară e frumos, dar agresiv.
- Discuţii pe un forum, despre: extratereştri, Băsescu, extremul orient, Boc, cărţi, construieşte-ţi o cabană, viaţa noastră cea de toate zilele, Cioran, sfârşitul lumii, filme, artă vizuală, bancuri, Bucureştiul meu iubit. Cu alte cuvinte, singurătate, tristeţe, izolare, iluzia că aparţii. Fugă de realitate. Avea dreptate Fowles.
- Zilele trecute, la o cafea pe o terasă, undeva prin mulţime: Vrei să pleci iar din Bucureşti? Unde ai merge? În ce oraş de la noi? De la noi? Niciunul. Afară, da. Buenos Aires aş vrea. Mult. Să fiu în contratimp. Oricum, mereu merg singură pe contrasens. Aaa, în vizită. Nu, nu în vizită. Ai pleca de tot? Da.
- Iar mi-am pierdut scopul. Undeva pe drum. Doar m-am trezit că nu îl mai am. Şi nu ştiu să trăiesc fără miză. Trebuie să caut altul, nu-mi place să mă întorc din drum, să văd unde a căzut. Şi nici nu cred în noduri.
- Ieri, o întrebam pe mama: Ce citeşti? Ăăăă, Dostoievski, Demonii. Aha... Tu ai citit-o, nu? Nu. Uneori, îi invidiez răbdarea.
- Zilele fără soare sunt ca o cafea fără zahăr. Grave. Ca Beethoven. Ca un depresiv. Ca un contrabas singur. Ca un pulover gri. Ca o gară părăsită. Ca un mac zgribulit. Ca un februarie. Ca un chec fără nucă.
- La şosea ar fi foarte reconfortant fără maşini.
- Cu mici excepţii, culorile din ceramica românească nu prea sunt vii. Seamănă cu nehotărârea românească...
- Primăvara asta e un fel de unu' pe faţă, unu' pe dos.
- Terasele din centrul vechi sunt cea mai realistă oglindă: reflectă procentul mare de orientalism al Bucureştiului. Şi al bucureştenilor.
- Verdele de primăvară e frumos, dar agresiv.
- Discuţii pe un forum, despre: extratereştri, Băsescu, extremul orient, Boc, cărţi, construieşte-ţi o cabană, viaţa noastră cea de toate zilele, Cioran, sfârşitul lumii, filme, artă vizuală, bancuri, Bucureştiul meu iubit. Cu alte cuvinte, singurătate, tristeţe, izolare, iluzia că aparţii. Fugă de realitate. Avea dreptate Fowles.
- Zilele trecute, la o cafea pe o terasă, undeva prin mulţime: Vrei să pleci iar din Bucureşti? Unde ai merge? În ce oraş de la noi? De la noi? Niciunul. Afară, da. Buenos Aires aş vrea. Mult. Să fiu în contratimp. Oricum, mereu merg singură pe contrasens. Aaa, în vizită. Nu, nu în vizită. Ai pleca de tot? Da.
- Iar mi-am pierdut scopul. Undeva pe drum. Doar m-am trezit că nu îl mai am. Şi nu ştiu să trăiesc fără miză. Trebuie să caut altul, nu-mi place să mă întorc din drum, să văd unde a căzut. Şi nici nu cred în noduri.
- Ieri, o întrebam pe mama: Ce citeşti? Ăăăă, Dostoievski, Demonii. Aha... Tu ai citit-o, nu? Nu. Uneori, îi invidiez răbdarea.
- Zilele fără soare sunt ca o cafea fără zahăr. Grave. Ca Beethoven. Ca un depresiv. Ca un contrabas singur. Ca un pulover gri. Ca o gară părăsită. Ca un mac zgribulit. Ca un februarie. Ca un chec fără nucă.
2 comentarii:
Pai da, dar tre sa vii si tu la noi sa dai ziua buna, sa comentezi, sa critici - unde se cade. :)
Dar vin mereu, doar că uneori cuvintele mele se fac ghem şi nu găsesc un capăt, să le deşir. Adică... sunt pe acolo, într-un colţ, cuminte, cu o cafea.
Dar o să vină şi soarele ăla. Şi cuvintele. :)
Trimiteți un comentariu