Nu-mi plac(e) dimineţile de vară cu geamurile închise, să judec oamenii după cuvintele pretenţioase pe care le folosesc şi nici oamenii care fac asta, oja sidefată, preţurile de pe cărţi, frişca, să fac paradă cu diverse, ipocrizia, telefoanele mobile, parfumurile dulci, să citesc în metrou, crinii, glumele previzibile, să scriu e-mailuri formale, Liiceanu, să dorm cu lumina aprinsă, casele fără curte, să vorbesc doar să umplu tăcerea, oamenii care uită să zâmbească, frumuseţea ostentativă, oamenii care vor cu orice preţ să pară originali, cenzura de orice fel, cănile de cafea prea mari, anii '80, Coelho, stilul hippie, plasticul, extremele, sâmburii din struguri, să scriu sms-uri, negrul în exces, poezia, filmele româneşti, să întorc şi celălalt obraz, să fiu la modă, să mi se povestească un film sau o carte, să alerg, poşetele mari, compromisurile.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Nu mai ştiu exact când şi cum am dat de ei... cu nişte ani în urmă, oricum. Şi au rămas într-un ipotetic top ten al meu - zic ipotetic pentr...
-
Se poate ca într-o sâmbătă seara, obosită, să te uiţi la un film, nu contează la care anume, pentru că e genul de film despre care cei mai m...
7 comentarii:
Mai stau aici, la tine. Văd că ai făcut cafeaua, mă pot mulțumi și numai cu aburii. Mă simt bine aici.
Mai stai. E cafea, un pic caldă încă, e şi muzică, doar cărţile n-am mai reuşit să le aduc aici de la o vreme. Am citit, am citit, s-au adunat... şi n-am mai putut să scriu despre ele. Nu ştiu exact de ce. Cred că descoperisem că le dezbrac de farmec scriind despre ele. Probabil şi pt că scriam altfel decât aş fi vrut. Conştientă că unii citesc. Nu e bine să fii mereu conştient.
Extrem de onestă viziune asupra scrisului despre cărți!
Cu luni și postări în urmă, mă preocupa foarte serios, pe blog, rolul, harul, menirea cronicarului de cărți, folosul recenziei. Mereu am simțit o neipocrită repsonsabilitate scriind despre ce citesc.
În prezent, m-am retras în jurnalul meu, iar pe net mai vin cu câte un fragment, cu câte un mic comentariu, foarte asumat personal. Cum spui și tu: mă sperie riscul desvrăjirii lor!
Ce-o să mă fac dacă vei scrie mereu ceva de care să mă pot agăța? Acum ai notat: „Nu e bine să fii mereu conştient.” Cred că am prins o undă comună. E senzația asta că mă... gândești!
Nu ştiu că eşti în pericol atât de mare. :) Cred că există unda (undele), dar ele... asta fac, unduiesc. Gânduri care se ating, se despart, iar se ating, iar se desprind... altfel spus, aşa se construiesc amintirile. :)
*nu ştiu dacă
Mi-ai dat o dimineață mai bună decât aș fi putut spera când m-am dus la somn, aseară! Mulțumesc!
Bine că măcar tu, dintre noi, ai fost echilibrată azi. Nu m-ai lăsat să alunec. Am avut eu norocul ăsta nesperat. :) OK, pot admite că ai făcut-o, pesemne, inconștient, dar contează că a folosit!
Firește, nu garantez cât va ține...
Nu ştiu dacă a fost echilibru sau autoprotecţie. :) Dar e bine dacă a folosit. Chiar şi pentru moment.
Mă duc să văd ce face "real world". În sfârşit, e soare!
Trimiteți un comentariu