vineri, 27 februarie 2009

Portugalia (V)

Am rămas datoare cu o ultimă parte a poveştii despre Portugalia... Printre altele, am vrut să vorbesc despre preţuri, parcă, dar nu o să intru foarte mult în detalii. O să închei azi pentru că e una dintre zilele în care mi-e un dor teribil de locul ăla, un dor pe care mi-e greu să îl pun în cuvinte, deşi, paradoxal, simt nevoia să îl spun, pentru că efectiv doare. Iar azi nu sunt suficient de optimistă să cred că anul ăsta o să reuşesc să ajung iar acolo.
Am pus mai devreme şi două video de pe YouTube, cu acea caravelă despre care am pomenit cu altă ocazie.

Aşadar, nu e o destinaţie ieftină. Dacă mergi prin vreo agenţie, nu găseşti un sejur de o săptămână mai ieftin de 700 de euro/persoană. Asta include (vorbesc din experienţa mea) zbor, transport până în uşa hotelului, cazare la trei stele, mic dejun şi cină. Pe cont propriu e posibil să ieşi mai ieftin (Dinu ne poate spune) şi asta ar fi viitoarea varianta pe care aş încerca-o. Iar o săptămână nu e deloc suficient. Preţurile la restaurante şi cafenele sunt şi ele influenţate de prezenţa nemţilor şi a englezilor acolo. Prin comparaţie, le-aş situa la nivel de Frankfurt, de exemplu. Desigur, dacă mergi pe cont propriu şi te cazezi într-un loc unde ai bucătărie şi poţi să îţi găteşti măcar unele mese, e mai convenabil. Spun asta pentru că am văzut supermarketuri foarte scumpe, cu preţuri pentru turişti (am nimerit în unul din ăsta şi cred că pe o sticlă de apă minerală am dat vreo 2 euro), dar în zonele unde stau localnicii există şi magazine cu preţuri normale, care aduc cu alea de la noi.


Nici în localuri nu toate lucrurile de pe meniu erau scumpe. De exemplu, găseai espresso cu 60 de cenţi sau un cappuccino vienez cu 1,50 euro. Şi nu la "botul calului", ci la o cafenea foarte drăguţă. Tot acolo, îngheţata, de toate felurile şi în cantităţi care pe mine mă depăşeau, era 4-5-6 euro. Pe stradă, îngheţata era 1,50 euro cupa, dar nu ce ştim noi că e cupă, ci mult mai mare, şi nici nu avea gust de apă colorată pusă la rece, ci de îngheţată adevărată. Dacă mă gândesc la preţurile din Bucureşti sau Timişora, alea erau chiar mici. Ceva mai scump era peştele, pe care îl găseai pe toate meniurile, gătit în diverse feluri. La peşte preţurile începeau de la 7,50 euro şi mergeau chiar şi până la 24 euro. Era şi în funcţie de local, desigur, cele mai scumpe fiind alea de lângă plajă.


Cum spuneam, costurile depind de cum te organizezi... Cu asta cred că am încheiat impresiile din Portugalia, cel puţin pentru o vreme. Şi, pentru că toată ziua de ieri am avut impresia că e vineri, iar azi m-am trezit convinsă că e sâmbătă, mă duc să mă comport ca atare şi să arunc peste umăr dorul de Portugalia. (Pe cuvânt că aud oceanul, simt briza şi căldura, mirosul de pe plajă...)

Niciun comentariu:

Foileton (V)