Am observat ceva, mergând cu trenul. Peste tot, în câmp, pe dealuri, pe unde erau chiar şi doar câteva case risipite, se iţea câte o biserică. Sunt zone unde aproape totul e în paragină, numai ici-colo se vede câte ceva funcţional, dar avem biserici. Multe biserici. Prea multe, zic eu. Om fi chiar atât de credincioşi? Mda, nu ştiu, e ciudat.
În tren, am auzit diverse discuţii, aproape toate despre faimosul occident. N-am găsit bilet la cuşetă, aşa că am venit la vagon normal. Clasa I, dar vagon normal, adică am stat în fund mai bine de 12 ore! Toţi, fie că erau intelectuali (încă o etichetare la modă, care mă irită), ţărani sau ce or mai fi fost ei, absolut toţi din aşa-zisul compartiment în care eram povesteau ce au văzut afară. Da, se pare că asta făcea toată lumea: un fel de navetă între România şi afară, fie că era vorba de Ungaria, Italia, Spania, Germania, Franţa, Portugalia sau Canada. Sincer, am fost surprinsă, ştiam că e un fenomen, dar nu eram conştientă de amploarea lui. Şi, brusc, m-am simţit defazată, ca şi atunci când te trezeşti cu maşina pe un drum cu sens unic iar tu eşti singurul care merge pe sensul interzis... Pur şi simplu, m-am simţit ruptă de realitate, pierdută pe drum, rămasă de căruţă, nu ştiu care e expresia cea mai potrivită.
În dreapta mea, pe partea cealaltă a culoarului, erau un sculptor şi un cuplu de... unii, nu ştiu ce erau, care discutau şi ei despre peripeţiile lor pe afară. La un moment dat, sculptorul povestea că îşi dusese cu el şi nevasta, în perioada când avea nişte expoziţii prin Germania, iar femeia se apucase să cumpere de acolo diverse produse pe care apoi le vindea în ţară. Nu chestii deosebite, ci aceleaşi lucruri care în primii ani după 1989 compuneau micul trafic: ciocolată, cafea, săpunuri şi altele de felul ăsta. Că de acolo le lua ieeeftiiin. Noa, nu foaaarte ieftin, da’, oricum, îi ieşeau nişte bani când le dădea aici! explica sculptorul senin şi cu un puternic accent ardelenesc. Şi mă gândeam, la dracu’, oare când o să scăpăm de mania asta a bişniţei?! Dacă şi acum mai facem asta, când găseşti orice şi aici şi când preţurile nu prea mai diferă... Încă mai am amici care mă întreabă: De ce nu îi spui lui X să îţi aducă nu-ştiu-ce din-nu-ştiu-care-ţară? Pentru simplul fapt că nu mai suntem în '86, ci în 2006, le găsesc şi la noi. Da, da' alea-s mai bune! sună, invariabil, argumentarea. Nu pot să sufăr chestiile astea...
(...)
Mă laşi să mă ascund azi în spatele pleoapelor tale? O să stau cuminte...
Da, geamurile astea dezgolite arată ciudat. Parcă ar fi un film rusesc.
Am câteva idei, dar încă nu le dau de cap.
Uite, acum aş vrea să dorm. De ce nu pot dormi şi eu dimineaţa, ca toţi oamenii normali?! Poate pentru că eu nu sunt un om normal?
Mi-e dor de Cişmigiu.
Ştii ce mi-ar plăcea acum? Să fim undeva la munte, departe de lumea asta stupid de grăbită, să îmi beau cafeaua în răcoarea balconului, în timp ce tu încă dormi, iar apoi să mă întorc lângă căldura ta şi să mă lipesc de tine.
Mai am două guri de cafea, apoi decid încotro o iau.
Da, geamurile astea dezgolite arată ciudat. Parcă ar fi un film rusesc.
Am câteva idei, dar încă nu le dau de cap.
Uite, acum aş vrea să dorm. De ce nu pot dormi şi eu dimineaţa, ca toţi oamenii normali?! Poate pentru că eu nu sunt un om normal?
Mi-e dor de Cişmigiu.
Ştii ce mi-ar plăcea acum? Să fim undeva la munte, departe de lumea asta stupid de grăbită, să îmi beau cafeaua în răcoarea balconului, în timp ce tu încă dormi, iar apoi să mă întorc lângă căldura ta şi să mă lipesc de tine.
Mai am două guri de cafea, apoi decid încotro o iau.
Mergeam ieri pe stradă şi mă uitam la mulţimea grăbită în diverse direcţii. O lume tristă, în esenţă, prin monotonia gesturilor, o lume care e convinsă că ştie să trăiască, dar care e prinsă în stereotipii. Nişte sclavi cu iluzia că sunt liberi. Da, dacă s-ar reinventa sclavia, ar fi perfect pentru ei, nu i-ar mai speria timpul liber de care fug. Şi-au făcut o adevărată profesie din asta.
(...)
Nu mă întreba de ce aş vrea asta, că nu pot să explic coerent. S-a întâmplat să îmi dau seama în timp. Ştii, toate chestiile bune se întâmplă în timp. Cel puţin aşa se zice... Sunt lucruri pe care nu le înţeleg şi oricâte întrebări mi-aş pune e degeaba. Dar am observat ceva. În ultimele săptămâni am încercat să fiu în rând cu lumea, să fac ce trebuie, să nu mă mai piş contra vântului. Ei bine, nu merge. Reuşesc o vreme, după care simt că nu mai pot. Să trăiesc doar pentru alţii, după regulile lor? Nu pot. Nu pe termen lung. Pe cuvânt că am încercat. Nu ştiu, ăsta o fi rostul meu, să rătăcesc fără să-mi găsesc locul... Nu prea mă mai sperie chestia asta. Şi mereu mă duc singură la locul de dat cu capul. Nu mă pot dezobişnui.
6 comentarii:
Este multa prostie. Produsele de afara nu sunt cu nimic mai bune. Contrafacute, vàndute la preturi exorbitante chiar în magazine. Poate ca asa pot sa-si satisfaca orgoliul.
Mi-e dor de o cafea cu tine. Poate nici nu ar fi nevoie de cuvinte. Doar marea, un pic de soare, o muzica, cum tocmai ascult, coboràt de pe blogul lui Edu- LLorona - nici nu stiu care din cele trei interpretari îmi place mai mult.
A lui Joan Baez, a lui Chavela Vargas sau a lui Lhasa.
Mi-e dor de tine!!!Pentru ca mi-e dor de mine.
Uite inca o versiune pentru Llorona, o voce care imi place mult:
http://www.youtube.com/watch?v=Hcn7-OlhEtA
Ti-as da mp3, dar computerul meu are niste probleme si nu pot ripui de pe CD, am unul original cu ea.
Cine stie, poate intr-o buna zi reusim sa bem o cafea impreuna, pe malul marii sau al oceanului. Eu am invatat povestea aia cu never say never. S-au intamplat atatea despre care as fi zis candva ca nu se vor intampla, asa ca... asteptam.
problema cu bisnita ma enerveaza si pe mine tocmai fiindca intr-un fel motiveaza de ce-ti zic amicii sa iei de 'afara'. tocmai fiindca la noi vin si vand mai scump aceleasi produse. tocmai pentru ca inca mai merge genul asta de 'afacere'. Sculptorului acela nici prin gand nu i-a trecut ca atunci cand isi ia nu stiu ce pulover din vreun magazin bucurestean il ia de la comercianti precum nevasta sa...Adica d'astia, de capatuiala...
din pacate, chiar asa si este sa stii. Produsele "de-afara", sunt in genere mai bune si mai ieftine. Asta fiindca 'acolo' exista niste norme si niste cerinte pe cand la noi...
imi spunea cineva apropiat domeniului despre care relata, cum ca si-un mercedes mult prea scump pentru cele pe care le stie, cumparat din rom,ania, sau comandat din romania, e clasat ca norme de calitate pe undeva prin clasa c, adica mai slab decat cele vandute pe piata germana. Nu ca m-ar intrista prea tare, urand masinile dar asta spumne inca multe si despre cine suntem noi in europa.
Si tot in tema...tocmai ce-am procurat un carucior din austria, cu doar 8 euro transportul si nici jumate din suma aceluiasi exemplar vandut in romania.
In rest, de-ale trenurilor..:))
Vechea poveste: la ei e mult mai bine decat la noi iar la noi nu va fi niciodata precum la ei caci oamenii sunt rai. Intr-acest fel de discutie, "oamenii" sunt mereu altii decat cei de fata.
(Ieri treceam peste un apucat care claxona ca nebunul si injura ca la usa cortului pe un altul ce parcase, e adevarat, de-andoaselea. Printre injuraturi si claxoane se putea auzi si apostrofarea cum ca: "Esti un taran, n-aveti pic de civilizatie in voi". Asta urla soferul care reusise sa trezeasca un bloc intreg.
Asta cu produsele de afara care sunt mai bune si mai ieftine e o generalizare gresita. Au si ei bune si rele. Deopotriva. Sigur ca legislatia lor privind protectia consumatorului e mai bine batuta in cuie, dar... Am luat de la nemti, de exemplu, o curea din piele, cu vreo 70 de euro, cred, care s-a despicat frumos dupa vreo doua saptamani. Tot de la ei am luat blugi, nu ieftini nici aia, care s-au descusut dupa o luna.
Cat am stat acolo, a venit unul sa ne repare nu stiu ce la cablul de telefon si ne-a bulit cablul de net, vreo doua zile n-am stiut ce se intamplase, adica... se poate si la ei. Perfectiune nu exista nicaieri, e doar o chestiune de proportii.
Treaba aia cu normele de calitate e un pic mai complicata. In sensul ca exista produse care nu se fac la noi, dar sunt gandite pentru Europa de Est, la o calitate scazuta, vezi doamne, pentru ca aici nu pot vinde la acelasi pret ca la ei. Mie imi pare o tampenie, dar... e adevarat.
Nu stiu cum vedeţi voi problema, dar pe mine tendinţa românului spre mărunte afaceri nmite bisniţa nu mă enervează ci mă întristează. Dovedeşte că majoritatea românilor trăiesc încă într-o sărăcie extremă, altfel nu s-ar uita la fiecare bănuţ şi n-ar fi dispuşi- de exemplu- să meargă un kilometru până la un alt magazin pentru a cumpara litrul de lapte cu un ban mai ieftin.
Balin, ca multe altele de la noi, si asta e o falsa problema. Adica: ai dreptate, nivelul de trai al multora de la noi e sub unul decent. Dar bisnita nu o fac cei saraci, ci unii care au, totusi, niste bani, nici nu s-ar putea altfel. La urma urmei, e tot un fel de afacere, dar la un nivel mult redus din toate punctele de vedere, iar asta inseamna ca iti trebuie un mic capital de pornire.
Pe de alta parte, ce spui tu, cu oamenii care merg mai departe de casa, sa cumpere nu stiu ce aiureala mai ieftin, e o tampenie. O sa iti dau un exemplu concret, cunoscut personal, pt ca generalizarile nu imi plac. O familie de pensionari din TM, cu pensii bune, care chiar nu se puteau plange ca o duc greu. Ea, insa, avea nevoie de filingul ca face economie, asa ca, desi bolnava de inima, lua tramvaiul pana spre centru, sa faca in Bila cumparaturile, ca "asa ies mai ieftin". La un calcul sumar, reiesea nu doar ca nu iese mai ieftin, ci cheltuia mai mult, pt ca lua diverse aiureli in plus, gen lapte UHT. Nu o sa intru in detalii mai multe, dar chiar am vazut multa lume care pretindea ca merge pana la piata nu-stiu-care, pe motiv ca "e mai ieftin", dar aia erau oameni cu bani, pe de o parte, si in final se dovedea ca nu economiseau nimic sau, poate, foarte putin.
Da, exista saraci, dar aia cumpara si in ziua de azi pe datorie, "pe caiet".
Trimiteți un comentariu